Prezentare Sectia Drama
In vara anului 1947, pe ruinele fostei "sali germane", unde a functionat pe toata perioada razboiului "Cercul Militar al Ofiterilor nemti", aflata pe str. Anastase Panu, s-a inaltat un teatru modern. Sala avea 500 de locuri, parter si balcon.
Inaugurarea a avut loc la 13 decembrie 1947 sub titulatura: Teatrul Sindicatelor Unite. Acesta n-a avut propriu-zis o schema de organizare. A fost un teatru de proiecte culturale.
Ministerul artelor i-a sponsorizat activitatea cu o subventie de un milion de lei, prin Ordinul nr. 6403/15 aprilie 1948, iar la 1 februarie 1949 a decis transformarea Teatrului Sindicatelor Unite in Teatrul de Stat Ploiesti.
Director al teatrului a fost numit regizorul si dramaturgul Nicolae Kiritescu. Inaugurarea teatrului a avut loc pe 7 aprilie 1949 cu O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale, regia N.Kiritescu, scenografia Sorin Popa.
Anul 1953 a fost extrem de important pentru evolutia teatrului ploiestean. In fotoliul directorial a fost numit tanarul - avea 28 de ani - si extraordinarul actor si om de teatru, Toma Caragiu. Perioada 1953-1965 a fost apreciata drept EPOCA CARAGIU.
Directorul a obtinut mutarea institutiei intr-un local mai central, unde functiona cinematograful Odeon - actuala sala. Noua sala a teatrului a fost inaugurata la 19 decembrie 1955.
In 1965 conducerea teatrului a fost preluata de regizorul Emil Mandric. I-au fost alaturi regizorii György Harag si Harry Eliad, scenografii Florica Malureanu si Vintila Facaianu, iar colectivul de actori s-a intarit prin noi angajari. In vara anului 1971 conducerea teatrului a fost incredintata artistului poporului Marcel Anghelescu, care determina un ritm alert de premiere. Intre anii 1974-1984 Corneliu Revent este numit la conducerea teatrului. A fost cea mai critica perioada din existenta teatrului, care trebuia sa reziste cu o subventie de la buget, redusa sub limita supravietuirii.
La dificultatile financiare s-au adaugat urmarile cutremurului din 4 martie 1977. Astfel, activitatea teatrului s-a mutat la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti vreme de 5 ani, timp in care s-a renovat, construit si utilat modern vechea locatie. Inaugurarea noii sali a avut loc la 31 ianuarie 1982 cu comedia Jolly-Joker de Tudor Popescu. In 1984 in fotoliul directorial a fost instalat regizorul Harry Eliad, regizor al teatrului timp de 30 de ani, care a detinut aceasta functie pana in 1988.
Apoi, a fost numit director scriitorul Dan Ioan Nicolescu pana in 1991, perioada in care s-au demarat si intensificat demersurile de aprobare a noii denumiri a Teatrului "Toma Caragiu", astfel ca, la 6 septembrie 1991, prin Decizia nr.650 a Prefecturii Prahova, Teatrul Municipal Ploiesti devine Teatrul "Toma Caragiu". Incepand cu 1991, Lucian Sabados a fost numit la conducerea teatrului pana in toamna anului 2012. Din luna martie 2013, Director General al teatrului a fost numita actrita Raluca Nicolescu. Incepand cu luna ianuarie 2016, Directorul General al institutiei este Mihaela Rus.
In urma cutremurelor din 1986 si 1990, teatrul intra din nou in reparatii, mutandu-si activitatea pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor. La 30 ianuarie 1998, teatrul s-a reintors la sediul sau, complet modernizat, devenit unul dintre cele mai bine dotate lacasuri de spectacole din tara. Prin intermediul organismelor specializate ale UNITER si ale Ministerului Culturii, precum si urmare a unor documentari si contacte directe ale conducerii teatrului cu organisme reputate din domeniul impresariatului artistic, ale dreptului de autor, ale unor agentii literare si Case de editura precum Societatea autorilor dramatici si a compozitorilor din Franta (S.A.C.D.), Oficiul National de difuzare artistica (O.N.D.A.), Editurile "Tapuscrit", "Theatre Ouvert" si "La Fontaine", toate cele trei din Paris, Trustul Tinerilor Dramaturgi ("New Playwrights" Trust) din Londra si altele, teatrul nostru se afla intr-un permanent dialog, pe care-l dorim amplificat, cu importante scoli nationale de dramaturgie.