Publicat: Luni, 11 Noiembrie 2024
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 11 – 17 noiembrie
In aceasta saptamana, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, muzica folk se va imbina cu acordurile unor melodii binecunoscute din perioada Bucurestiului interbelic care potenteaza o legenda urbana ce ascunde o poveste de dragoste pasionala, iar micii spectatori vor putea urmari un spectacol captivant care le va demonstra importanta prieteniei adevarate.
FESTIVALUL CASTANILOR – IN MEMORIAM GABI DOBRE – vineri, 15 noiembrie, ora 17.00, si sambata, 16 noiembrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
„FESTIVALUL CASTANILOR - In memoriam Gabi Dobre” reprezinta un reper in peisajul muzical romanesc, dedicat promovarii muzicii folk autohtone. Acest eveniment onoreaza spiritul acestui gen muzical, sustinand si promovand, in acelasi timp, noile talente, atat interpretative cat si creative. Oferind o platforma autentica pentru explorarea noilor forme de expresie artistica din acest gen, festivalul aduna laolalta grupuri muzicale si interpreti individuali de muzica folk, dand sansa cantautorilor sa isi manifeste creativitatea in fata publicului. In cadrul celor doua seri de festival, atmosfera va fi imbogatita de recitalurile unor artisti consacrati ai scenei folk romanesti, printre care se numara Zoia Alecu, Paul Prisada, Marius Glont & Chitara Prahovei, Diana Porca, Cristi Dumitrascu, Tapinarii si Fara Zahar.
ZARAZA – duminica, 17 noiembrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Avand ca pretext legenda nemuritoare a misterioasei Zaraza, spectacolul aduce in zilele noastre parfumul perioadei interbelice, in acordurile unor melodii de altadata, interpretate de Maria Tanase, Cristian Vasile, Zavaidoc sau Jean Moscopol.
Zaraza reuseste sa fie un model contemporan de spectacol de revista de cea mai buna calitate. (…) Asa cum spune si titlul spectacolului, Zaraza, povestea merge inapoi in timp - ramanand insa actuala in detaliile sale profunde - catre o perioada de istorie pastrata in amintire cu aura de Bucuresti - micul Paris. (Cristina Sarbu, romania-muzical.ro). Aceasta reprezentatie este Sold Out.
VRAJITORUL DIN OZ – duminica, 17 noiembrie, orele 10.30 si 12.00, sala Teatrului de Animatie Imaginario
Dorothy traieste la o ferma din Kansas, alaturi de matusa si unchiul sau. Viata ei ia o intorsatura neasteptata cand o tornada puternica loveste ferma, purtand casa micutei Dorothy si pe prietenul ei credincios, catelul Toto, intr-un taram fantastic. Singura lor speranta de a se intoarce acasa este Vrajitorul din Oz, dar drumul pana la el este plin de provocari si intalniri neasteptate. Pe parcurs, Dorothy isi face noi prieteni: o Sperietoare de ciori care vrea sa-si gaseasca mintea, un Om de tinichea in cautarea unei inimi si un Leu fricos care viseaza la curaj. Impreuna, pornesc intr-o aventura plina de magie, din care vor invata ca adevarata putere se afla in interiorul fiecaruia.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.