Angajare de clovn
Matei Visniec
regia: Daniel Bucur; asistent regie: Simona Hodos
scenografia: Carmen Paiu si Valeriu Mladin
Magda Catone (Filippo), Gavril Patru (Nicollo), Paul Chiributa (Pepino)
1h 30 min.
„Trei clovni, parteneri din tinerete, se regasesc intr-o sala de asteptare pentru o auditie. Sunt batrani, depasiti si in asteptarea disperata a cuiva care sa-i angajeze.
Dupa bucuria revederii, intervine angoasa competitiei. Nicollo, Filippo si Peppino se lupta pentru o slujba incerta. Fiecare, convins de talentul sau artistic, incearca sa se impuna in fata celorlalti.
Toate armele sunt folosite de catre cei trei clovni la pensie: intimidarea , ipocrizia, tradarea, rautatea, batjocura, violenta. Ei sunt, pe rand, victime sau atacatori intr-o lume absurda, fara iesire, cu accente beckettiene: absurditatea situatiei, dar si a limbajului, naste situatii comice, in inlantuiri nesfarsite.
Se refugiaza in amintiri pentru a uita de angoasa situatiei actuale, retraind numere de clovnerie executate impreuna cu succes. Incearca astfel sa scape de realitatea cruda: acum nimeni nu are nevoie de ei. Prietenia ce-i leaga nu reuseste sa estompeze setea de a fi recunoscut drept cel mai bun.
Personajul clovnului m-a fascinat intotdeauna pentru raportul sau cu tragicul. Clovnul, o fiinta profund metafizica, o fiinta cu picioarele pe pamant si capul in nori, care este preocupata de ziua de maine, de hrana si adapostul lui, dar in acelasi timp, prin eforturile sale artistice naive, derizorii si fara tinta, devine un arhetip al conditiei umane.” (Daniel Bucur)
Dupa bucuria revederii, intervine angoasa competitiei. Nicollo, Filippo si Peppino se lupta pentru o slujba incerta. Fiecare, convins de talentul sau artistic, incearca sa se impuna in fata celorlalti.
Toate armele sunt folosite de catre cei trei clovni la pensie: intimidarea , ipocrizia, tradarea, rautatea, batjocura, violenta. Ei sunt, pe rand, victime sau atacatori intr-o lume absurda, fara iesire, cu accente beckettiene: absurditatea situatiei, dar si a limbajului, naste situatii comice, in inlantuiri nesfarsite.
Se refugiaza in amintiri pentru a uita de angoasa situatiei actuale, retraind numere de clovnerie executate impreuna cu succes. Incearca astfel sa scape de realitatea cruda: acum nimeni nu are nevoie de ei. Prietenia ce-i leaga nu reuseste sa estompeze setea de a fi recunoscut drept cel mai bun.
Personajul clovnului m-a fascinat intotdeauna pentru raportul sau cu tragicul. Clovnul, o fiinta profund metafizica, o fiinta cu picioarele pe pamant si capul in nori, care este preocupata de ziua de maine, de hrana si adapostul lui, dar in acelasi timp, prin eforturile sale artistice naive, derizorii si fara tinta, devine un arhetip al conditiei umane.” (Daniel Bucur)