Romantiosii

„O montare rafinata, extrem de ingenioasa, cum este cea a regizorului Vlad Cristache, ne permite sa vedem in povestea Romantiosilor un elogiu adus sensibilitatii, visarii cu ochii deschisi si ratacirii, la ceas de rugaciune, printr-o gradina plina de levantica. Urcati pe un zid (care nu este un zid, este o aglomerare de fotolii imbracate in plus rosu), doi tineri incearca sa-si pastreze echilibrul, ca si cum ar merge pe sarma, suspendati deasupra unui gol. Simbolic, zidul reprezinta acea distanta necesara, care lasa loc seductiei, tainei, dorului. Cei doi tineri, Sylvette si Parcinet, isi declara, inflacarati, iubirea, crezand ca isi hotarasc singuri destinul. Sunt decisi sa aiba o viata plina de aventura, ca in romane sau ca in povestea seducatoare a lui Romeo si a Julietei.

Decorul este spectaculos, plin de culoare si de forme, gandit atent, in asa fel incat sa permita sugestia unui spectacol care se construieste in fata spectatorilor. La balcon, apar un fel de manechine venetiene imbracate in tinuta de gala. Cand spatiul scenei se dovedeste insuficient, actorii se muta in sala, obligand spectatorii sa-i urmareasca, cu miscari de la stanga, la dreapta, cum se intampla la o partida de tenis – si tenis (sau badminton) se joaca si peste zidul transformat in fileu!

(…) O iubire in calea careia se ridica un zid, la propriu, pare o aventura, deci este, pentru tinerii cu spirit de fronda si capul in nori, iubirea ideala. In interpretarea actorilor de la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitesti, piesa are ritm si este, realmente, incantatoare, cu toate ancorele ei prinse de firescul lumii noastre, de acum si de aici.” (Mihaela Nicolae, bookhub.ro)