Publicat: Luni, 3 Ianuarie 2022
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” in perioada 3-9 ianuarie
In primul weekend al noului an, Teatrul „Toma Caragiu” va invita sa vizionati o comedie dinamica si antrenanta ce are la baza o piesa scrisa de Carlo Goldoni, iar copiii sunt asteptati sa ia parte la aventuri captivante, caci legendarul Gulliver le va istorisi incredibilele lui peripetii.
„Galcevile din Chioggia” - sambata, 8 ianuarie, si duminica, 9 ianuarie, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un luntras naiv ii ofera dovleac copt unei tinere deja logodite, starnind astfel un conflict care va angrena intr-o galceava fara sfarsit intreaga localitate Chioggia. Din fericire, intrigile amoroase isi vor gasi rezolvarea, iar la final, dragostea invinge si toti isi gasesc perechea.
„Gulliver in tara lui Lilliput” - duminica, 9 ianuarie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie. O reinterpretare in cheie umoristica a primei parti din celebra scriere a lui Jonathan Swift, spectacolul „Gulliver in tara lui Lilliput” prezinta uimitoarea poveste a doctorului Gulliver. In urma unui naufragiu, acesta ajunge pe tarmul insulei Lilliput, un regat minuscul, locuit de oameni de inaltimea unui deget, si are parte de intamplari incredibile, care mai de care mai amuzante.
Va asteptam cu drag la teatru! Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774. Accesul la spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” este permis cu respectarea normelor in vigoare.