Publicat: Luni, 28 Martie 2022
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” in perioada 28 martie - 3 aprilie
In aceasta saptamana, Teatrul „Toma Caragiu” va invita sa fredonati refrene celebre apartinand indragitului compozitor Viorel Gavrila, la spectacolul in premiera „Da, Doamne, cantec”. Ne amintim de cea mai cunoscuta ambasadoare a muzicii romanesti, intr-un spectacol-concert ce poarta amprenta inconfundabila a lui Marius Mihalache: „Pasarea maiastra - Tribut Maria Tanase”, si intrezarim iubirea ce se arata uneori in al doisprezecelea ceas, vizionand comedia „A 12-a noapte”. Si copiii sunt asteptati la teatru, vineri seara, cand Danila Prepeleac biruie raul, reusind sa isi depaseasca conditia, si duminica dimineata, cand o familie tipica de americani se muta intr-un conac din Anglia rurala, deranjand astfel linistea lui Sir Simon, cunoscut si drept „Fantoma din Canterville”.
„Despre mine, Stalin si alte cateva milioane de oameni”, adaptare de Marian Despina dupa textele lui Alexander Soljenitin” - joi, 31 martie, ora 13.00, sala Teatrului de Animatie, in cadrul Festivalului Nichita Stanescu. Pornind de la texte ale scriitorului rus Alexandr Soljenitin, martor ocular si supravietuitor al Gulagului, actorul Marian Despina a imaginat un spectacol-recital despre o experienta sociala ce a transformat supravietuirea intr-o forma de eroism cotidian.
„Da, Doamne, cantec” - joi, 31 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un spectacol inedit despre iubire si frumusete, dedicat sufletelor mereu tinere, intr-o montare ce poarta amprenta regizorala, scenografica si coregrafica a lui Razvan Mazilu. Spectacolul aduce in prim-plan melodii apartinand apreciatului compozitor Viorel Gavrila, in interpretarea solistilor Teatrului de Revista Majestic: Nico, Daniela Raduica, Romeo Zaharia, George Capanu, acompaniati de Orchestra Majestic. Invitat special: Gabriel Dorobantu.
„A 12-a noapte” - sambata, 2 aprilie, si duminica, 3 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un spectacol care povesteste cu umor despre iubire si iluzie, „A 12-a noapte” aduce pe scena farse si deghizari, infatisand o lume in care nimic nu este ceea ce pare a fi, personaje care traverseaza situatii paradoxale, echivocuri si evenimente neasteptate.
„Pasarea maiastra - Tribut Maria Tanase” - vineri, 1 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. In spectacolul-concert „Pasarea maiastra - Tribut Maria Tanase”, dupa o conceptie muzicala de Marius Mihalache, avem prilejul sa fim martori in povestea Mariei Tanase, artista care a dezvaluit lumii cantecul popular romanesc, traind si cantand cu o pasiune inegalabila.
„Danila Prepeleac” - miercuri, 30 martie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie. Sarac, nepriceput si credul, Danila Prepeleac este urmarit de ghinion pretutindeni si reuseste sa vanda doi boi pe un car, carul pe o capra, capra pe un gansac si gansacul pe o traista goala. Un spectacol amuzant si plin de invataminte care se adreseaza copiilor cu varsta peste 4 ani, invitandu-i sa ii fie alaturi lui Danila in transformarea lui.
„Fantoma din Canterville” - vineri, 1 aprilie, ora 18.00, si duminica, 3 aprilie, orele 10.30 si 12.00, sala Teatrului de Animatie. O familie de americani se muta intr-un vechi conac englezesc, bantuit de o fantoma care incearca din rasputeri sa ii goneasca pe noii locatari. Departe de a-i speria, fantoma reuseste doar sa le starneasca acestora curiozitatea si va pica ea insasi in tot felul de capcane intinse de gemenii familiei, dornici sa o prinda. Spectacolul este recomandat copiilor peste 5 ani.
Va asteptam cu drag la teatru! Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau on-line, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, sectiunea Program spectacole.