Publicat: Luni, 4 Martie 2024
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu”, in perioada 4 – 10 martie
In aceasta saptamana, aflata sub semnul Zilei Internationale a Femeii, Teatrul „Toma Caragiu” va invita sa urmariti spectacole ce exploreaza o gama variata de tipologii feminine, de la personaje puternice si independente, la figuri fragile si sensibile, fiecare reprezentatie oferind o perspectiva unica asupra lumii lor interioare, cu provocarile, bucuriile si complexitatea specifica.
LA VITA E BELLA – joi, 7 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Spiritul vibrant al Italiei este adus sub lumina reflectoarelor de pe scena Teatrului „Toma Caragiu” intr-un spectacol care celebreaza frumusetea vietii prin intermediul unor cantece binecunoscute din aceasta regiune, melodii care au trecut proba timpului si au incantat generatii, interpretate, cu emotie si pasiune, de Nico, Daniela Raduica, Madalina Cernat, Romeo Zaharia, George Capanu si Eduard Stoica, acompaniati de Orchestra Majestic, dirijor Viorel Gavrila. Un spectacol plin de magie, armonie sonora, din care nu vor lipsi coregrafiile impresionante si momentele umoristice. Aceasta reprezentatie este Sold Out.
CUSCRII DIN TIRANA – vineri, 8 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Intr-un pitoresc oras din centrul Greciei, Peni si Lykourgos, un cuplu de oameni instariti, duc o viata linistita, iar principala preocupare este ca fiica lor, Liza, care studiaza la Londra, sa se casatoreasca cu un barbat demn si cu avere. In apropierea sarbatorilor pascale, Liza se intoarce acasa impreuna cu prietenul ei, Alfred, pe care doreste sa-l prezinte parintilor. Entuziasmul este la cote inalte, mai ales ca Peni si Lykourgos considera ca viitorul ginere este un lord englez bogat. Cu toate acestea, descopera curand ca realitatea este departe de asteptarile lor - Alfred nu este englez, ci albanez. Lucrurile se complica si mai mult atunci cand parintii lui Alfred, Klampeta si Boukouran, intra in scena. Momentul declanseaza o serie de situatii comice, care vor scoate la iveala adevarata natura a personajelor si le vor testa limitele. Aceasta reprezentatie este Sold Out.
FUNNY MONEY – sambata, 9 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Intr-o dupa-amiaza obisnuita, Henry Perkins, un contabil de varsta mijlocie, se intoarce acasa cu metroul, asteptand cu nerabdare cina de ziua lui, alaturi de sotia sa, Jean, si de prietenii lor, Vic si Betty Johnson. Insa cursul firesc al acestei zile obisnuite este dat peste cap intr-un mod complet neasteptat. In aglomeratia din metrou, Henry face o greseala aparent insignifianta, schimband din intamplare servieta sa cu una identica, in care descopera cu uimire o suma fabuloasa de bani - 735.000 de lire sterline. Aceasta simpla eroare declanseaza un sir de evenimente incredibile si amuzante, care vor schimba radical viata familiei Perkins.
O NOAPTE FURTUNOASA – duminica, 10 martie, ora 18:30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Spectacolul „O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale montat de Sanziana Stoican la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti reuseste sa gaseasca acel fir rosu calauzitor spre o poteca aflata la intersectia dintre clasic si reinterpretat. Fara prea multe inovatii in forma, dar cu masura a originalitatii in spirit caragialesc, speculatiile pe marginea extratextului sunt motorul acestei propuneri cu atmosfera proaspata.(…)„O noapte furtunoasa” la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti e un spectacol ce isi bucura spectatorii; si pe cei nostalgici si pe cei in cautare de vibe contemp. Respira un aer curat de echilibru stabil. (Alina Epingeac, epingeac.com). Aceasta reprezentatie este Sold Out.
CUIBUL DE CLOVNI – duminica, 10 martie, orele 10:30 si 12:00, sala Teatrului de Animatie Imaginario
Cu o viziune inovatoare si o abordare creativa, spectacolul „Cuibul de clovni” se contureaza drept o calatorie filosofica, educativa si artistica, care se adreseaza publicului de toate varstele, dar cu precadere celor mai mici spectatori. Folosind personaje diverse si captivante, cu care copiii sa poata rezona, sunt transmise mesaje profunde despre viata si relatiile dintre indivizi, fiecare dintre cei sase clovni prezenti pe scena reprezentand o anumita tipologie umana. Montarea creeaza, intr-un mod ingenios, un univers complex, ce ofera publicului nu doar ocazia de a se amuza si de a visa, ci si de a intelege concepte importante precum libertatea, zborul, inocenta si jocul, toate sub umbrela umorului si a bucuriei.
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiesti, telefon 0244.522.774 sau online, accesand sectiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.