Publicat: Joi, 31 Ianuarie 2013
Valentine's Jazz 2013
Joi, 14 februarie, de la ora 19.00, in organizarea Primariei Municipiului Ploiesti, a Teatrului Toma Caragiu Ploiesti si a Asociatiei Culturale Jazz Forum’03, la sala teatrului, va avea loc, cu ocazia Zilei indragostitilor, recitalul extraordinar de jazz Valentine’s Jazz. Programat sub genericul deja consacrat Hot Night in Ploiesti, cu numarul 51, concertul va aduce in prim plan doua voci feminine distincte din zona jazz-ului, Irina Popa si Cristina “Papette” Moraru, ambele invitandu-va cu talent sa va reamintiti piese consacrate – standarde – din sfera jazzului romantic, o muzica foarte accesibila chiar si celor mai putin initiati intr-ale jazzului.Farmecul, talentul si personalitatea celor doua soliste vocale vor fi puse in valoare de formatiile de acompaniament alcatuite din muzicieni redutabili. Astfel, in prima parte a concertului, Cristina “Papette” Moraru, ploiesteanca de origine, va fi acompaniata de Trioul Puiu Pascu-pian, Ciprian Parghel-bass, Tudor Parghel-tobe, iar in partea a doua, talentata solista Irina Popa va fi acompaniata de Trio-ul Cornel Cristei-clape, Iulian Vrabete-bass, Relu Bitulescu-tobe.
Valentine’s Jazz, o seara romantica, o invitatie de nerefuzat pentru cei indragostiti, fie si numai de muzica!
Organizarea si prezentarea concertului sunt asigurate de Alexandru Sipa si Lucian Sabados.
Biletele se gasesc la Agentia de bilete a Teatrului, tel 0244/522774.
Pretul unui bilet este de 20 RON. Pentru cupluri, pret promotional de 30 RON -2 pers.