Publicat: Luni, 18 Martie 2013
Ziua Mondiala a Teatrului – 27 Martie 2013
Ziua Mondiala a Teatrului – 27 Martie 2013Mesaj International
In urma cu mult timp, Puterea a rezolvat problema intolerantei fata de actorii Commedia dell’Arte prin exilarea lor in afara tarii.
Astazi, actorii si companiile de teatru se chinuie sa gaseasca scene publice, teatre si spectatori, din cauza crizei.
Prin urmare, conducatorii nu mai sunt preocupati de problema controlului asupra celor care se exprima cu ironie si sarcasm, din moment ce nu mai e niciun loc pentru actori, si nici public caruia sa i se adreseze.
Din contra, in timpul Renasterii, cei care detineau puterea in Italia erau nevoiti sa depuna un efort semnificativ pentru a-i tine pe comedianti (Commedianti) la distanta, deoarece acestia din urma se bucurau de o mare audienta.
Se stie ca marele exil al actorilor de Commedia dell’Arte a avut loc in secolul contra-Reformei, cand s-a decretat desfiintarea tuturor spatiilor teatrale, mai ales in Roma, unde au fost acuzati de ofensa la adresa orasului sfant. In 1697, Papa Inocentiu XII, sub presiunea cererilor insistente din partea burgheziei conservative si a clericilor, a ordonat demolarea Teatrului Tordinona unde, potrivit moralistilor, se pusesera in scena cele mai multe piese obscene.
In perioada contra-Reformei, cardinalul Carlo Borromeo, care era activ in nordul Italiei, s-a dedicat salvarii „copiilor din Milan”, stabilind o distinctie clara intre arta, ca forma suprema de educatie spirituala, si teatru, ca manifestare a profanului si a vanitatii. Intr-o scrisoare adresata colaboratorilor sai, acesta se exprima mai mult sau mai putin dupa cum urmeaza: „Preocupati fiind cu eradicarea buruienilor, am facut tot ce am putut ca sa ardem texte care contineau discursuri degradante, ca sa le stergem din memoria omenirii, si in acelasi timp sa ii aducem in fata justitiei pe cei care publicau asemenea texte. Cu toate acestea, se vede ca, in timp ce dormeam, Raul a lucrat cu si mai multa siretenie. Ce se vede cu ochiul patrunde mult mai bine in suflet decat ce se citeste in asemenea carti! Cuvantul vorbit insotit de gestul potrivit fac mult mai multa stricaciune in mintile adolescentelor si ale fetelor tinere decat cuvantul mort tiparit in carti. Prin urmare, se impune ca masura de urgenta sa scapam orasele noastre de teatre si regizori, asa cum facem si cu sufletele nedorite”.
Astfel, singura solutie pentru criza se afla in speranta unei alte mari expulzari organizate impotriva noastra, si mai ales impotriva tinerilor care doresc sa deprinda arta teatrului: o noua diaspora de Commedianti, de regizori care ar beneficia nespus dintr-o asemenea pozitie de dragul unei noi reprezentatii.
Dario Fo
(Traducere din engleza - Daniela Oancea)
Biografie: Dario Fo, nascut la 24 martie 1926, este un dramaturg, satirist, director de teatru, actor si compositor Italian, laureat al premiului Nobel pentru literatura in 1997. Opera sa dramatica foloseste metodele comice specifice commediei dell’arte, un stil dramatic foarte popular printre clasele muncitoare de odinioara. Opera lui Fo se caracterizeaza prin critica la adresa crimei organizate, coruptiei si asasinatelor politice, doctrinei catolice si conflictelor din Orientul Mijlociu. Fo a scris aproximativ 70 de piese de teatru. Printre cele mai renumite piese se numara Morte accidentale di un anarchico (1974; Moartea accidentala a unui anarhist) si Non si paga, non si paga! (1974; Nu putem plati? Nu vom plati!). Fo este directorul si regizorul unei companii de teatru, impreuna cu Franca Rame. La acordarea premiului Nobel pentru literatura in 1997, comisia de jurizare l-a cracterizat pe Fo drept un scriitor „care imita bufonii epocii medievale, subminand autoritatea si mentinand demnitatea celor calcati in picioare.”
Mesaj National
Teatrul poarta in fiinta lui mesajul vesniciei.
Urmand ciclul existentei, dand viata personajelor lui etalon, Teatrul isi asuma drept de viata si de moarte asupra fiintelor de fum pe care le insufleteste. Ele traiesc incremenite intre coperti de carte si asteapta rabdatoare mainile dibace care sa le puna in miscare, sa le faca sa respire, sa se lupte si sa moara pentru a invia din nou, de fiecare data cand cineva deschide Cartea.
Ma uit cu nostalgie in urma si revad ca intr-un caleidoscop miile de personaje ale Teatrului Universal si regret nespus ca am intruchipat pe scena doar cativa regi si printi sau cativa oameni simpli care au vrut sa schimbe lumea asa cum mi-as fi dorit. Am mers cu ei pana la capat si i-am adus, intregi la minte, sa-si sustina cauza in arena.
Este loc in Teatru pentru toti cei care au talent. Cred, insa, ca pentru a face Teatru adevarat si viu e nevoie de mai mult. Pasiune?, spun unii. Sacrificiu?, altii. Si una si alta, dar, mai ales, implicarea adanca a lui in realitatea zilei, in analiza vremurilor pe care le traim, in politica de zi cu zi. Vocatia Teatrului este constructia unei lumi mai bune, cu drept de preemptiune asupra bunurilor omenirii pe care trebuie sa le intoarca spre folosinta generatiilor care se succed.
„In vremuri de restriste cultura se opreste”, spunea un ministru de finante al Romaniei, de trista amintire.
- Nu, domnule Ministru, cultura nu se opreste niciodata. Daca ati fi fost Polonius, ministrul responsabil de viata Danemarcei, v-as fi spus ca Hamlet:
„Aveti grija de actori, cinstiti-i asa cum se cuvine, caci ei sunt cronica vie si prescurtata a vremurilor. Mai bine sa ai parte de un epitaf prost dupa moarte decat sa intri in gura lor cat timp esti in viata”.
Aviz amatorilor!
Ion Caramitru