Publicat: Luni, 13 Septembrie 2021
Spectacolele Teatrului „Toma Caragiu” in perioada 13-19 septembrie
Saptamana aceasta, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”: sambata, universul fragil al menajeriei de sticla se dezvaluie intr-un spectacol reprezentativ pentru dramaturgia americana; duminica dimineata, va invitam sa va recastigati optimismul, reamintindu-va o poveste draga a copilariei, in timp ce seara este rezervata unui spectacol care vorbeste despre iubire, iluzii si amagirile indragostitilor.
Menajeria de sticla - sambata, 18 septembrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Menajeria de sticla este o piesa cu un caracter profund autobiografic ce ne invita sa pasim intr-o America a anilor '30, in plina criza economica, in tineretea lui Tom Lanier Williams (adevaratul nume al dramaturgului Tennessee Williams), o tinerete marcata de revolta, de nevoia de autocunoastere, de iubire, de nevoia de libertate si descoperire a vietii sub toate aspectele ei.
Fata mosului si fata babei - duminica, 19 septembrie, ora 11.00, sala Teatrului de Animatie. Un spectacol vesel si antrenant, ce beneficiaza de o viziune scenica fidela folclorului romanesc, Fata mosului si fata babei, una dintre povestile nemuritoare ale lui Ion Creanga, ne invata ca orice fapta isi are rasplata, iar cei cu sufletul bun, cinstiti si curajosi au intotdeauna de castigat.
A 12-a noapte - duminica, 19 septembrie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. O adaptare in cheie moderna a piesei lui William Shakespeare, A 12-a noapte se bazeaza pe ambiguitatea identitatii unor personaje, rezultand un text la granita dintre comedie si drama, in care amestecul de veselie si melancolie se intrepatrunde cu quiproquo-uri si travestiuri.
Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau on-line, pe site-ul www.teatruploiesti.ro, sectiunea Program spectacole. Va asteptam cu drag la teatru!